Thursday 22 July 2010

Închidere În Sine (Metamorfoză)

Acum lumea se strânge în jurul meu
Fiecare idee se scurge din mine
Simt moleşeala cum muşcă din carne
Şi mă transformă-ntr-o vagă-amintire

Pereţii se-apropie furându-mi respirul
Mă-năbuşe aerul cald ce-l înghit
Sunt îndemnat să-nchid ochii şi mintea
Să mă leagăn în vânt atârnat de un fir

O solitară idee-mi rămâne în minte
Şi simt efectele descompunerii mele
Nu le percep în clare detalii şi-aspecte
Dar sunt conştient că nu-s reversibile

Şi poate regret momentan ce-am făcut
Căci spaima mă face să tremur cu totul
Poate-am deschis un cufăr cu chinuri
Poate nu acesta-i soluţia, antidotul

Să blestem acum clipa nefastă şi grea?
Probabil am fost laş privind muntele negru
Am ales să m-arunc în râpa fără de fund
Ar fi trebuit să urc încetul cu-ncetul

Dar la ce bun să consum timpul rămas
Cu regrete şi spaime, cu „ce-ar fi fost dacă”?
Mai am câteva clipe de simţire în mine
Voi trăi fiecare secundă ce mi-a fost dată

Wednesday 21 July 2010

Adorm Încet (Metamorfoză)

Adorm încet cu gândul la un vis
În care ştiu că totul îmi va fi permis
Şi am să pot gusta din fructul interzis
Fără să simt cumplitul compromis

Adorm încet sperând la soare cald
Şi am să fiu cuprins val după val
De raze care mă vor mângâia suav
Purtându-mă afară din real

Adorm încet tânjind după remediu
Un loc ascuns, poate bătrânul rediu
Şi am să trec de straşnicul asediu
Şi de clădirile durate din vanadiu

Adorm încet privind spre înălţimi
Căci voi urca pe vrejul meu cu spini
Până pe cele mai înalte culmi
Şi voi dansa printre neînţeleşi străini

Tuesday 20 July 2010

Ceva Ciudat (Metamorfoză)

Simt ideea cum vine şi mă îmbracă în voal
Senzaţia e nouă, nu pot ghici ce va urma
Mă las purtat de dans înspre necunoscut
Şi număr fiecare clipă pe care pot s-o gust

Mă ia de dedesubt şi mă ridică încetişor
Şi se strecoară pe sub mine pulsând aleator
Lumina mi se stinge şi cad în somn plăcut
Înghit ultima oară şi mă scufund, sunt mut

Friday 16 July 2010

În Curând Va Răsări Soarele (Larvae)

Există tratamente pentru orice-ai avea
Pastile albe, prospecte imprecise
Şi scrisuri mici venite să explice
Rele diverse ce apoi vor apărea

Există şi metode prin care poţi să uiţi
Şi lumi întregi se vor deschide-n mintea ta
Îţi vor substitui constant imaginaţia
Şi te vor ajuta mereu ca să te minţi

Există mii de feluri prin care poţi scăpa
Iar toate vor să sape adânc în buzunar
Vor profita de fiecare om murdar
Zicând că numai ei îl mai pot curăţa

Există chiar şi o metodă permanentă
Şi stă la îndemâna fiecărui om
Căci poţi lua o sfoară şi poţi găsi un pom
Sau doctoria de pe întreaga lună

Thursday 15 July 2010

Lipsuri (Larvae)

Marele oraş are grijă de tot
Va nivela orice pas eronat
Şi poate tu vei dori să alergi
El nu te va opri din start
Dar următorul semafor
Va licări roşu în ochi
Şi cei lăsaţi în urma ta
Vor fi cu tine cot la cot

Cinci minute-n lumea asta
Înseamnă ore undeva
Căci vei simţi timpul curgând
Zburând rapid prin faţa ta
Te vei trezi, la şapte vei pleca
Şi vei întârzia cumplit
Cinci minute mai devreme
Şi-ai fi pierdut marele circ

Aş vrea să-ncep să merg în mâini
Toţi ceilalţi îşi folosesc picioarele
Şi-aş vrea să stau numai în cap
Poate aşa-mi voi rezolva enigmele

Wednesday 14 July 2010

Marele Pom Al Vieţii (Larvae)

Toţi au pereţii lor şi sete pentru complicaţii
Iar simplitatea s-a pierdut în drumul ei spre noi
Şi văd un roi de ţeluri moarte şi necesităţi
Care transformă apa şi săpunul în noroi

Văd măşti acoperind la rândul lor mai multe măşti
Şi oameni care-şi vând sărutul pentru un post mai bun
Iar lumea este toată alcătuită doar din scări
Care promit că sus găseşti un scaun de stăpân

Toţi vor doar bogăţii materiale şi respect
Şi papagali dresaţi care repetă linii seci
O casă mare, albă, care s-arate că eşti demn
Şi o maşină sănătoasă cu care să te-ntreci

Iar minţile bolnave sunt saturate cu obsesii
Feţe distorsionate de zâmbete perverse
Ochi scânteind alimentaţi cu primele impresii
Priviri care dezbracă şi fantezii diverse

Tuesday 13 July 2010

Un Început Ca Oricare Altul? (Larvae)

Moale sub mine, perna îmi fură visele
Se umflă cu idei pe care eu le pierd subit
Dar este încă plin izvorul care curge
Şi îmi alimentează somnul necontenit

De ce să mă trezesc când ştiu deja ce o să fac?

Şi vreau să prelungesc acest moment sublim
Dar simt viaţa cum curge prin corpul adormit
Văd lumea viselor scurgându-se din mintea mea
Şi orice-aş face de ea nu pot ca să mă prind

De ce să mă trezesc când ştiu deja ce o să fac?

Regret pulsul ce creşte şi îmi animă corpul
Aşa inert cum vieţuiam clipa tocmai trecută
Eram într-un tărâm în care numai timpul
Constituia o limită veşnic nepricepută

De ce să mă trezesc când ştiu deja ce o să fac?

Mirosul de real mi-a inundat deja fiinţa
Încep să fiu alergic la traiul meu banal
De ce să fac acelaşi lucru-n fiecare zi?
De ce să am aceleaşi ţeluri în fiecare an?

De ce să mă trezesc când ştiu deja ce o să fac?

Monday 12 July 2010

În Urmă Cu Mulţi Ani

Trebuie să ai un ideal în viaţă, fiule
În junglă nu poţi să supravieţuieşti
decât dacă-ţi propui să fii tu leu
Trebuie să mergi mereu numai în faţă, fiule
Şi nici măcar să nu priveşti gloata din spate
atunci când vezi că dă de greu

Friday 9 July 2010

Puzzle-uri

Atrasă de lumină atunci când cerul râde
Nu te ascunzi de raze, căldura te pătrunde
Iradiezi în juru-ţi cu valuri de culoare
Emani zâmbete demne de desenat pe soare
Lumea văzută prin ochii tăi deschişi adânc
Are o şansă bună să fie caldă în curând

Atinsă de-ntuneric atunci când cerul plânge
Nu vezi undele negre, răul nu te ajunge
Ignori norii ce tună şi fulgeră cumplit
Esteticul funebru îţi pare astfel împlinit
Lumea atinsă de mâna ta purtată blând
Are o şansă clară să fie pură în curând

Aprinsă argintiu atunci când noaptea paşte
Nu vezi steaua ce moare, vezi steaua care naşte
Ierţi cerului cruzimea şi crezi promisiunea lui
Eternul va ploua cu stele, lumină îţi va dărui
Lumea-nţeleasă de gândul tău drept şi profund
Are o şansă bună să strălucească în curând

Ascunsă după negru atunci când noaptea-i oarbă
Nuanţa ta se schimbă şi parca eşti mai albă
Iar parul tău se joacă, dansează-n întuneric
Energic fuge sângele cu roşul său feeric
Lumea-ascultată de inima ta ritmat pulsând
Are o şansă clară să îşi revină în curând

Things I Like

 
Copyright 2010-2013 Ganea Tudorel Lucilius. All rights reserved with Myows.