Zbor Peste Capete Plecate (Lepidoptera)

Ce este acest mușuroi ce viermuiește sub mine?
De ce merg cu toții numai pe căi deja conturate?
De ce sunt legați de linii imaginare și aspre?
Cum de nu văd conturul pe care se-avântă spre moarte?

Au un instinct ce-i îndeamnă să trăiască animalic
Un virus murdar care se hrănește cu seva din ei
Acesta le sapă încetul cu-ncetul o groapă adâncă
Iar fiecare aruncă în ea zi de zi noi idei

Și când vor rămâne goi și secați de nuanța lor albă
Când nu vor mai avea cu ce să umple groapa adâncă
Cuprinși de normal și de obiceiul de-a umple de tot
Se vor lepăda de ei înșiși hrănind virusul încă

Și atunci care e scopul pentru care toți viermuim?
Ce datorăm acestei lumi ai cărui paraziți suntem?
Nu însemnăm oare numai un rău necesar dar acut?
O varietate de larve, un foc violent, un blestem?

Ne putem bântui și speria unii pe alții continuu
Purtăm măști cu ochi mari și negrii și dinți ascuțiți
Ne batem pe unele frunze, iar altele cad între timp
Uscate, bătute de vânt, iar apoi le privim amețiți

Pârjolim pământul de toată substanța lui minunată
Scoatem din rădăcini fiecare avantaj dăruit cu căldură
Facem loc pentru gropi în care să ascundem secrete
Locuri în care să ne depozităm excesul de ură

Suntem niște omizi fără pic de avânt prin inele
Am vrea toți să zburăm de pe ramuri prea joase
Căci sus frunzele-s dulci și-mplinite, verzi și curate
Dar drumu-i prea lung și-urcările tare anevoioase

Numai câțiva realizează cum își pot crește aripi
Și-atunci pot zbura către oaza plină de daruri
Dar aripile sunt doar o metaforă simplă și justă
Pentru un drum dificil spre necunoscute finaluri…