Închidere În Sine (Metamorfoză)

Acum lumea se strânge în jurul meu
Fiecare idee se scurge din mine
Simt moleşeala cum muşcă din carne
Şi mă transformă-ntr-o vagă-amintire

Pereţii se-apropie furându-mi respirul
Mă-năbuşe aerul cald ce-l înghit
Sunt îndemnat să-nchid ochii şi mintea
Să mă leagăn în vânt atârnat de un fir

O solitară idee-mi rămâne în minte
Şi simt efectele descompunerii mele
Nu le percep în clare detalii şi-aspecte
Dar sunt conştient că nu-s reversibile

Şi poate regret momentan ce-am făcut
Căci spaima mă face să tremur cu totul
Poate-am deschis un cufăr cu chinuri
Poate nu acesta-i soluţia, antidotul

Să blestem acum clipa nefastă şi grea?
Probabil am fost laş privind muntele negru
Am ales să m-arunc în râpa fără de fund
Ar fi trebuit să urc încetul cu-ncetul

Dar la ce bun să consum timpul rămas
Cu regrete şi spaime, cu „ce-ar fi fost dacă”?
Mai am câteva clipe de simţire în mine
Voi trăi fiecare secundă ce mi-a fost dată