New Weapons

You can feel this night is restless,
Their feet are rustling the ground,
The air quakes, reverberates,
They bring our defenses down.

Ten thousand voices shouting war,
Our whispering silent, unseen.
We have just kids to fight for us,
They brought at fight another breed.

The fortress screams in plain despair,
While ladders escalade the walls.
The gate is forced – battering ram,
They use a culvert as a door.

He holds a flaming torch in hand,
And so they make a way for him,
To scar the fortress even more,
With blasting-fire that he brings.

…

The horn now sings our offence,
We cut our way through enemies,
And on the hill we see our friends,
And we can feel the victory!

Corrupted

This old man that sits on his throne,
His blank eyes share no more wisdom,
Like a figure turned into stone,
He no longer rules his kingdom.

His mind attached to vibrant strings,
The puppeteer of the king,
Pushes and pulls and takes and brings,
The king is blind, he cannot see.

Imprisoned by the filthy worm,
And the corruption gives him form,
Contained into a separate world,
He lives his life without control.

To speak a word in someone’s name,
Your kingdom falls but you restrain
Your thoughts into a sordid game,
Replacing your honor with shame.

What spell brings clouds inside your head?
What storm brings rain atop your land?
Who’s stopping you to move your hand?
Who took your place and leads instead?

Swimming Ghosts

Mesmerized I touch the surface.
My fingertips emerge in cold.
I lust to touch that vivid face
That shivers me in every bone.

A million faces watching me,
Inviting me to join their land.
They sing a song of harmony,
Calling, inciting to descend.

I fight a presence I don’t feel.
I can’t seem control myself.
Something is forcing me to kneel,
And touch the water with my hand.

Spirits of the long forgotten,
Ever swimming in this marshes,
Wandering without a pattern,
Till their bodies become ashes.

Where are they now?
Who’s guiding them?
Who wears the blame?
Who’s tricking them?

I find myself among the ghosts,
They pull me to the bottom now.
I feel their breath, I am so close,
I plunged into the end somehow.

Redeemed

My weakness made me feel remorse.
I vainly knocked at opened doors.
A man described only by flaws;
All good I’ve done eclipsed by worse.

I came to realize at last
Life rises slow but falls so fast.
Your feet might walk a field of grass
That ends someplace in pure contrast.

I fight my real enemies,
Those in my head, those in my eyes,
Protect my friends for future lies,
I raise my sword once more to fight.

Pressure is filling up my chest,
These wounds can’t stop me clean my past.
I find my life in reddish dusk,
No clouds to give the sun a mask.

I’ve blown the horn, but who’s to come?
There are more threads to overcome.
I’m not alone, I have my arms,
And little friends, I meant no harm.

It rains with arrows from the sky!

Gravity makes me bend my knees,
And pulls me down near a tree,
And life escapes my dying heart,
And planted arrows tear me apart.

Awakened

Fly! Don’t you dare to look behind!
A demon from the deep draws near!
Awakened from his mystic sleep,
It bursts his way to induce fear.

Frenzy of shadow and darkness,
Extended wings from wall to wall,
A growl of rage and agony
Brings fire in the giant hall,

Black, hard skin and a devil’s tail,
It speaks in quakes that shake the ground,
Its claws could tear apart the stone,
It wears two horns stead of a crown.

A gap between us must be placed,
Hole in the bridge to fall within;
Armed with a whip, it grabbed my leg
And dragged me down to fall within.

Fly! Don’t you dare to look behind!
This fight cannot be fought by you!
Don’t cry for me, I will return,
But now I have to fight this foe.

Page 24

There is a lesson written here
But I have learned the hard way.
If you can choose it, choose it wise;
Don't let them mold you like you're clay.

And in these words I find myself;
My past is storied in these lines.
The rounded letters make me read again
And realize that now I fly.

And those who wrote them must have seen
A truth that others cannot see.
Cause otherwise there'd be less pain
And we would meet more happy kids.

The shapes are less important now;
The lines are drawn just as a clue.
They are not laws, they cannot tell
Of what you should or should not do.

Peste Mulți Ani

Tare sub mine, scaunul geme la orice mișcare
Mă ține încă treaz și drept, cu ideea în minte
Iar corpul meu suspină și plânge, vrea relaxare
Dar mâna îmi fuge și conturează alese cuvinte

De ce să vreau să dorm când știu deja ce voi visa?

Ieri Era Mai Simplu… (Lepidoptera)

Sunt ca nou
Am priceput esența acestui miraj
Sunt slăbit acum de greșeala făcută
Dar mă simt puternic și sigur de ce va urma
Mă voi întregi imediat
Mă voi ridica din acest pat de spital
Mă voi deplasa de aici pe picioarele mele
Mă voi curăța de orice păcat
Mă voi completa cu nenumărate bucăți
Mă voi transforma în ceea ce mereu am visat
Da, știu cât va fi de greu
Abia acum pricep
Ceea ce credeam până nu demult
Ceea ce vedeam în somn era simplu
Ceea ce părea banal și superficial
Ceea ce mă făcea să mă simt gol și impur
Abia acum înțeleg că sunt slab
Nici măcar nu am plecat de pe loc
Abia acum pot privi până sus
Către vârf
Printre zecile de obstacole
Printre primejdii și greutăți
Printre sutele de răni care mă vor contura
Abia acum sunt puternic
Acum că știu cât de mic sunt
Și cât de uscat
Și cât de impur
Și fără substanță
Și fără habar
Și fără o siguranță
Dar fără nimic de pierdut
Completat de dorință
Și de faptul că știu cine sunt
Că trebuie să mă descurc fără o hartă
Fără confortul dat de ignoranță
Fără o cale anume
Cu ochii pe punctul final
Și cu aripi
Cu aripi puternice
Sigure
Mari
Albe
Cu aripile mele

Noul Prag Al Evoluţiei (Lepidoptera)

Stau întins pe un pat de spital
Iar fire cresc multe din mine
Mă privesc dintr-un colț izolat
Parcă mă uit la o amintire

Lângă pat, o femeie în alb
Iar pe noptieră, o plantă
Aparatele îmi cântă suav
Îmi repetă aceeași bucată

Timpul este parcă stătut
Iar lumina slabă și tristă
Nimic nu se animă în vânt
Nici măcar o muscă nu mișcă

Parcă admir un tablou fără gust
Cu puține culori și expresii
Atârnat și uitat cât mai sus
Plin de praf și gol de sugestii

Mă gândesc ca asta nu-i artă
Ceva necesită o schimbare
Un motiv sculptat într-o piatră
Un țel mai cu zvâc și mai mare

Și mă mișc pas cu pas către pat
Mă așez și mă culc peste mine
Cu corpul meu sunt acum îmbrăcat
Sângele iar îmi curge prin vine

Zbor Peste Capete Plecate (Lepidoptera)

Ce este acest mușuroi ce viermuiește sub mine?
De ce merg cu toții numai pe căi deja conturate?
De ce sunt legați de linii imaginare și aspre?
Cum de nu văd conturul pe care se-avântă spre moarte?

Au un instinct ce-i îndeamnă să trăiască animalic
Un virus murdar care se hrănește cu seva din ei
Acesta le sapă încetul cu-ncetul o groapă adâncă
Iar fiecare aruncă în ea zi de zi noi idei

Și când vor rămâne goi și secați de nuanța lor albă
Când nu vor mai avea cu ce să umple groapa adâncă
Cuprinși de normal și de obiceiul de-a umple de tot
Se vor lepăda de ei înșiși hrănind virusul încă

Și atunci care e scopul pentru care toți viermuim?
Ce datorăm acestei lumi ai cărui paraziți suntem?
Nu însemnăm oare numai un rău necesar dar acut?
O varietate de larve, un foc violent, un blestem?

Ne putem bântui și speria unii pe alții continuu
Purtăm măști cu ochi mari și negrii și dinți ascuțiți
Ne batem pe unele frunze, iar altele cad între timp
Uscate, bătute de vânt, iar apoi le privim amețiți

Pârjolim pământul de toată substanța lui minunată
Scoatem din rădăcini fiecare avantaj dăruit cu căldură
Facem loc pentru gropi în care să ascundem secrete
Locuri în care să ne depozităm excesul de ură

Suntem niște omizi fără pic de avânt prin inele
Am vrea toți să zburăm de pe ramuri prea joase
Căci sus frunzele-s dulci și-mplinite, verzi și curate
Dar drumu-i prea lung și-urcările tare anevoioase

Numai câțiva realizează cum își pot crește aripi
Și-atunci pot zbura către oaza plină de daruri
Dar aripile sunt doar o metaforă simplă și justă
Pentru un drum dificil spre necunoscute finaluri…

Un Nou Început (Lepidoptera)

Acum renasc din propria-mi cenuşă
Şi mă ridic spre cer bătând aerul cald
Sunt fabricat din noi fibre, substanţe
Iar sângele meu nu mai e roşu ci alb

Nu pot fi rănit sau culcat la pământ
Nimic nu mă poate atinge, privi
Iar poziţia din care privesc eu acum
Este cu mult deasupra celor ce-s vii

Mă simt ca un fulg legănat de curent
Îl las să mă poarte cum vrea printre nori
Uit pentru o clipă ce-am devenit
Mă pierd printre senzaţii şi printre fiori

Apoi îmi revin şi cobor din înalt
Cu capul curat şi spălat de simţiri
Aproape pot ignora propriul meu trup
Și propriile-mi gânduri cu gust de venin

Iar clarul e clar, simplitatea e simplă
Nimic nu ascunde vederii justeţea
Pot da la o parte masca de ceaţă
Și îi pot admira lumii potenţa